
Salut 🤍
Eu sunt Adrian Aioanei.
Sunt un tânăr din Dorohoi, pasionat de fotografie și de capturarea momentelor autentice, într-un stil artistic și unic. Inspirația mea vine din dorința de a spune povești prin imagini, cu un mix de emoție pură și detalii subtile. Lucrez cu o atenție deosebită la fiecare cadru, creând fotografii care îmbină eleganța cu naturalețea. Fiecare fotografie pe care o fac este o reflecție a stilului meu — unul care pune în valoare frumusețea momentelor și esența fiecărei povești, exact așa cum o văd prin obiectivul meu.
Mă pasionează liniștea și simplitatea naturii, aceasta dictându-mi cumva stilul meu de viață și modul meu de lucru în fotografie.
Îmi place să fotografiez la munte, sunt pasionat de muzica rock și ideea de motoare (mai ales cele clasice), plimbări în natură, filme SF (seria mea preferată fiind Harry Potter), condus (evident, ascultând un rock bun) și mai ales, ma pasionează conexiunea dintre oameni, să lucrez cu cupluri care se iubesc și care-mi oferă un vibe plăcut de fiecare dată.
În general, îmi place ideea de clasicism (de la vestimentație până la mașini și toate cele).
Cum a început totul?
În anul 2014, când aveam vârsta de 13 ani, am primit cadou o cameră foto (un Nikon D3100). Făceam de ceva timp editări pe telefon la diverse fotografii și după ce am primit acea cameră foto, am început să fac câteva portrete, neștiind cu ce se mănâncă fotografia sau că urma să fac asta.
Cu timpul, am făcut multe greșeli și am lăsat orgoliul meu de tânăr să îmi dicteze activitatea în domeniul fotografiei, ca și în viața de zi cu zi. Mi s-a oferit șansa să merg la un majorat ca fotograf secundar, unde m-am bucurat că a fost prima dată când am câștigat 100 de lei (eu făcând ședințe foto pe 10-15 lei pe atunci).
Ca orice om care evoluează în domeniul în care profesează, am început să investesc (uneori abuziv chiar) timp și bani în fotografie.


Cum a evoluat totul?
E simplu. Din momentul în care am început să studiez fotografia, am învățat greșind. Am avut multe momente în care am lucrat sub presiune și din ambiția de a nu repeta greșeala, am învățat. Am studiat intens și am dormit puțin să învăț pentru satisfacția mea și a clienților.